Cum procedeaza medicul in cazul afectiunilor de prostata...

      In cazul în care prostatita nu este cauzată de o infecţie, în vederea ameliorării simp-tomelor se recomandă băi calde de şezut, masajul prostatei şi provocarea ejaculărilor cât mai dese. Administrarea de analgezice poate fi necesară. Administrarea de laxative sau consumul ridicat de lichide pot ajuta la ameliorarea simptomelor.Inflamaţia bacteriană acută a prostatei se tratează eficient cu ajutorul antibioticelor, în special când tratamentul este început cât mai repede. Adesea tratamentul este completat cu administrarea antiinflamatoarelor pentru mucoase . In cazul în care inflamaţia nu este tratată la timp, cu medicamente corespunzătoare, există riscul formării abceselor. Prostatita acută netratată sau tratată necorespunzător se poate transforma în pro-statită cronică. 

La ce actiuni trebuie sa recurga bolnavul de prostata

   In repaus simptomele se ameliorează. Aşezaţi o pernă caldă sau flacoane cu apă caldă pe zona afectată de prostatită cronică. Adresaţi-vă neapărat medicului. Semnele inflamaţiei sunt durerile în timpul actului sexual sau în timpul defecaţiei în partea de jos a abdomenului sau la nivelul intestinelor. Durata tratamentului depinde în primul rând de momentul începerii tratamentului. Chiar şi după vindecarea infla-maţiei poate persista o durere. Boala recidivează des.

Aparitia prostatei

    Problemele legate de urinare apărute odată cu prostatita cauzează puternice dureri abdominale, sau dureri radiante către zona lombară. Primul semn al inflamaţiei acute, care se poate croni-ciza cu uşurinţă îl reprezintă febra şi frisoanele. Boala este provocată de bac terii, de exemplu de gono-coci. Bacteriile în general ajung în prostată prin intermediul căilor urinare, dar infecţia poate pătrunde şi prin fluxul sanguin sau circulaţia limfatică. Inflamaţia prostatei poate fi cauzată şi de exemplu de blocajul canalelor prostatice. Inflamaţia prostatei se tratează de obicei cu antibiotice . 

Inflamatia prostatei

     Inflamaţia prostatei, de mărimea unei castane este cauzată de obicei de o infecţie urinară prin intermediul tractului urinar. Prostata nu este o singură glandă, ci un organ constituit din 30-50 glande speciale. Prostata, cu greutate aproximativă 20 grame, ce se află sub vezica urinară, înconjoară prima parte a uretrei. Aparţine organelor genitale masculine. Glanda produce secreţie lăptoasă, fluidă care împreună cu spermatozoizii constituie lichidul seminal. Inflamaţia bacteriană a prostatei, prostatita, de obicei reprezintă urmarea unei infecţii urinare.

Posibilele complicatii in cazul afectiunilor de pietre la rinichi

     Impiedicarea eliminării urinei şi staza renală pot cauza infecţii periculoase ale căilor urmare, apoi leziuni ale rinichilor, insuficienţă renală. Din cauza durerii, spasmelor şi pericolului iminent de leziuni ale rinichilor, pietrele blocate trebuie îndepărtate în mod obligatoriu.Din fericire, cele mai multe pietre se elimină fară a necesita o intervenţie chirurgicală şi fără să apară complicaţii, datorită antispasticelor şi terapiei prin lichide. Prevenirea acestei boli , se poate face prin miscare si efort fizic in mod regulat .  Consumul ridicat de lichide si non consumul de alimente lichide cu continut ridicat de calciu, cum sunt lactatele , pot de asemenea preveni aparitia pietrelor la rinichi . 

Cum procedeaza medicul in cazul pietrelor la rinichi...

       In urma examinării, medicul va exclude alte boli ce prezintă simptome asemănătoare. După măsurarea temperaturii, efectuarea analizelor urinei şi a sângelui, se va stabili mărimea şi amplasarea calculului în tractul urinar. Cu ajutorul radiografiei abdominale şi a ecografiei se va stabili dacă există şanse de eliminare a pietrei fară intervenţie. Eliminarea spontană a calculilor cu dimensiuni mai mari dc 5 mm este puţin probabilă. Durerile debutează brusc in zona lombară şi radiază în zona inghinală. Simptomele apar sub forma unor crize. Durerea scade în urma administrării analgezicelor şi antispasticelor. 

Ce trebuie sa faca bolnavul de litiaza renala?

      Prin efectuarea regulata de miscare fizica, aportul suficient de lichide, greutate corporală normală şi alimentaţie sănătoasă putem preveni formarea calculilor. Persoanele, care au avut deja asemenea probleme, ştiu cât de importantă este profilaxia. în cazul unui regim alimentar, solicitaţi sfatul medicului, deoarece regimul alimentar recomandat nu este întotdeauna acelaşi pentru diverşi calculi. In cazul în care durerile şi simptomele nu cedează în urma administrării medicamentelor avute acasă, şi, chiar mai mult, apare şi febra, adresaţi-vă imediat medicului.

Tratarea pietrelor la rinichi

     In caz de criză, medicul în primul rând prescrie bolnavului antispastice şi analgezice. Ca urmare a acestora, muşchii tractului urinar se destind, spasmul dispare iar calculul , dacă nu este prea mare  poate fi eliminat prin urină. In cazul în care calculul nu a fost eliminat, se poate instala staza urinară, iar în urina neeliminată se pot înmul{i cu uşurinţă diverse bacterii. Această stare poate pune în pericol rinichiul şi din acest motiv calculul trebuie îndepărtat pe cale chirurgicală. în prezent, calculul renal poate fi spart şi cu ajutorul ultrasunetelor. Cu ajutorul unui dispozitiv special, calculul este spart în fragmente mici, care pot fi eliminate prin intermediul urinei. Această intervenţie, ce poate fi efectuată şi fără anestezie, durează, în funcţie de mărimea calculului, între 30 şi 45 minute.

Formarea calculilor renali

       Cauza formării calculilor este adesea necunoscută în formarea acestora joacă un rol semnificativ şi predispoziţia genetică, şi alimentaţia. Nivelul ridicat de calciu din sânge predispune la apariţia acestei boli. La fel şi consumul mărit de lapte, dar şi o afecţiune rară a glandelor paratiroide . In cazul existenţei unor probleme metabolice legate de gută şi pe fondul diverselor afecţiuni ale intestinelor se formează “ calculii din acid uric. Simptomele acestei boli se manifesta prin dureri in zona rinichilor, care radiaza in zona inghinala . Senzatiile de greata si voma , pof fi deasemenea cauze ale acestei boli  . 

Litieza renala

      Litiaza renală , calculii renali sau, popular spus,binecunoscutele pietre la rinichi reprezintă formaţiuni tari, localizate în rinichi şi bazinet, cu conţinut ridicat de calciu, rezultate din sărurile precipitate din urină. Inainte de formarea calculilor, un fenomen frecvent îl reprezintă producerea, respectiv eliminarea nisipului renal. In cazul în care calculul renal se blochează în tractul urinar, muşchii acestuia se contractă , fapt care duce ulterior la apariţia colicii renale. Colica este o durere spastică, ce porneşte din regiunea lombară şi radiază în zona inghinală. Calculii renali sunt mai frecvenţi la bărbaţi decât la femei. 

Evolutia comei hepatice

    Coma hepatică cauzată de insuficienţa hepatică apare treptat. La început bolnavul manifestă tulburări psihice, o stare euforică, vitalitate sau dimpotrivă, apatie. Vorbirea este neclară, de neînţeles. In anumite cazuri bolnavul manifestă stare de agitaţie, violenţă, tulburări de personalitate şi de somn. Ulterior activitatea electrică a creierului se modifică. Leziunile pot fi detectate cu ajutorul EEG. Bolnavul devine tot mai somnolent. Respiraţia sa are un miros neplăcut, specific, de came crudă. Predispoziţia musculaturii membrelor la apariţia spasmelor este crescută. Degetele mâinilor tremură, scrisul bolnavului se modifică. Bolnavul manifestă un tremurat forţat specific: tremurai mâinilor întinse aminteşte de bătaia aripilor de pasăre. în stadiu final bolnavul intră într-o comă profundă, de netrezit.

Cum trebuie sa procedeze bolnavul in cazul comei hepatice

     Deoarece distrugerea ficatului nu este dureroasă, modificările sunt de regulă identificate numai ulterior, după apariţia simptomelor. în caz de afectare a ficatului bolnavul are nevoie de un regim alimentar special. Consumul de alcool trebuie obligatoriu limitat. In caz de suspiciuni în legătură cu tulburări ale funcţiei hepatice trebuie să vă adresaţi obligatoriu medicului. Bolnavul care suferă insuficienţă hepatică necesită control şi tratament medical regulat.

Tratamentul in cazul comei hepatice

        Prin eliminarea bolii care poate cauza insuficienţă hepatică, coma hepatică poate fi prevenită. Insuficienţa hepatică practic nu poate fi vindecată, ci se poate numai încetini procesul de degeneres-cenţă. In caz de intoxicaţie cauzată de substanţe care afectează ficatul , sângele este curăţat artificial, prin hemodializă. Ficatul afectat va fi protejat printr-un regim alimentar special şi abstinenţă strictă de la alcool, pentru a preveni apariţia comei hepatice.  In prezent, în caz de nevoie, se poate efectua şi transplant hepatic. în caz de comă hepatică manifestată, în funcţie de posibilităţi se reduce sau se stopează administrarea de proteine. Reziduurile rezultate în intestine în urma descompunerii sunt îndepărtate cu ajutorul laxativelor, spălăturilor intestinale şi clisme. Bacteriile florei intestinale producătoare de amoniu sunt distruse cu ajutorul medicamentelor.

Aparitia comei hepatice

       Coma hepatică este stadiul final al insuficienţei hepatice. Anumite boli (hepatită, intoxicaţii, tumori) şi medicamente care afectează ficatul distrug ţesutul hepatic. Celulele active se pot degenera şi ca urmare a consumului excesiv de alcool. în locul celulelor hepatice distruse se formează un ţesut conjunctiv: apare ciroza hepatică. Ficatul bolnavului nu îşi poate îndeplini sarcinile, nu detoxifică corespunzător sângele. Toxinele ajunse în fluxul sanguin , iar aici este vorba despre proteine şi reziduuri din intestine, amoniul şi ţesutul hepatic distrus , cauzează leziuni cerebrale şi insuficienţă renală.

Coma hepatica

    Coma hepatică este o stare de inconştienţă care apare pe fondul insuficientei hepatice. Ca urmare a bolilor care afectează ficatul - inflamaţii, intoxicaţii, tumori - organul îşi încetează funcţia, bolnavul fiind în pericol de moarte. în caz de insuficienţă hepatică metabolismul este afectat. Echilibrul apă-săruri suferă tulburări, descompunerea proteinelor este insuficientă, nivelul de amoniu din sânge creşte, efectul chimic al serului se modifică. Substanţele rezultate în urma distrugerii celulelor hepatice ajung în fluxul sanguin. Ca urmare a celor de mai sus apar simptome neurologice, tulburări psihice, tulburări de conştiinţă. Starea bolnavului se degradează treptat. Stadiul final al insuficienţei hepatice îl reprezintă starea inconştientă, de comă.

Cum se procedeaza medical in cazul pacientilor cu chist si evolutia bolii

      Durerile abdominale pot f'i cauzate de numeroase afecţiuni. Examinarea generală, palparea abdomenului, examenul sângelui, diagnosticarea ecografică, respectiv tomografie computerizată formează o imagine exactă despre modificările pancreasului. Evolutia bolii nu este specifică. Chisturile mici în multe cazuri nu prezintă nici un simptom şi dispar spontan. Chistul mare, care creşte continuu, cauzează probleme abdominale intense, senzaţie de saturaţie, stare generală de rău. Modificarea identificată şi tratată la timp se vindecă fără complicaţii. Formarea de chisturi adesea recidivează, acestea pot reapărea.

Cum actioneaza bolnavul in cazul aparitiei chistului

     Formarea chistului cauzat de pancreatită poate fi prevenită printr-o alimentaţie corectă şi consum moderat de alcool. Chisturile formate nu pot fi tratate pe cont propriu, cu preparate de casă .  In caz de indispoziţie generală şi de durere bruscă sau persistentă ce se intensifică treptat în partea superioară a abdomenului, adresaţi-vă obligatoriu medicului.Chisturile pancreatice netratate pot cauza complicaţii grave, periculoase. Chistul de dimensiuni mari poate apăsa organele învecinate, de exemplu căile biliare, cauzând probleme de eliminare a bilei, hepatită. Fisurarea spontană a chistului de dimensiuni mari poate fi letală.

Tratamentul chistului pancreatic

      Chistul mic, fără simptome, adesea rămâne neobservat şi dispare spontan, in acest ca; intervenţia medicului nu este necesară. Chistul mare, care cauzează probleme, se îndepărtează pe cale chirurgicală. în cursul intervenţiei confinutul chistului este evacuat în intestin sau stomac, pentru o eliminare continuă. Conţinutul chistului poate fi evacuat şi printr-o intervenţie laparoscopică, printr-un tub introdus prin peretele abdominal, pe lângă drenaj şi aspirate continuă. După drenare cavitatea chistului se lipeşte. Dacă chistul nu se vindecă nici în ciuda intervenţiilor de mai sus, trebuie îndepărtată o parte a pancreasului, deoarece fisurarea spontană a chistului poate provoca o catastrofa abdominala grava , peritonita, hemoragie sau soc .

Aparitia chistului pancreatic

       Chistul pancreatic poate fi adevărat sau pseudo-chist. Suprafaţa interioară a chistului adevărat este acoperită de un strat epitelial de sine stătător. Modificarea poate fi cauzată dc o ufcctiunc congenitală. tulburare» celorlalte glande cxocrinc sau blocarea mecanicii a unui orificiu dc evacuare a sucului pancreatic datorită unui calcul, unei tumoare sau unui parazit. In schimb , Suprafaţa interioară a pseu-do-chistului nu este acoperită dc un strat cpitelial de sine stătător, astfel nu este vorbă de un chist real în adevăratul sens al cuvântului. Pseudo-chistul apare de regulă în urma unei pancreatite. Ca urmare a pancreatitei o parte a ţesutului glandular se necrozează, în locul acestuia se formează o cavitate cu lichid şi ţesut necrozat.

Chistul pancreatic

      Marea glandă digestivă -pancreasul, localizat în cavitatea abdominală - este unul dintre cele mai importante organe digestive. Partea exocrină a glandei produce zilnic o cantitate de circa 1 litru de suc digestiv necesar la digerarea proteinelor, grăsimilor, carbohidraţilor.   Pancreasul cu chisturi nu îşi poate îndeplini corespunzător funcţia, orificiul de evacuare al sucului digestiv se blochează la chist, în intestin ajungând o cantitate mai mică din acesta. Sucul pancreatic conţine şi bicarbonatul necesar la neutralizarea sucului gastric. Chistul voluminos apasă pe organele, ţesuturile învecinate. Chistul pancreatic este o cavitate mai mare sau mai mică, formată în ţesutul glandei, ce conţine lichid, în cavitate se găsesc lichid tisular, suc digestiv şi resturi de ţesut necrozat. 

Evolutia herniei si cat este de periculoasa aceasta

      Hernia poate să apară brusc, dar în general se dezvoltă lent. La început se simte numai la ridicarea de greutăţi sau la defecaţie, adică în caz de presiune abdominală crescută. Ulterior, o parte din intestinul sub(ire sau gros din peritoneu se conturează sub forma unei umflături sub piele. In general, hernia poate fi împinsă înapoi şi cu mâna. In cazul în care vă adresaţi cât mai repede medicului puteţi evita agravarea bolii. Dacă o ansă a intestinului este prinsă foarte strâns şi nu poate fi împinsă înapoi nici în poziţie culcată, hernia a devenit periculoasă. Adresaţi-vă de urgenţă medicului!

Cand ne adresam medicului in cazul herniei si cum procedeaza acesta?

    Ajutorul rapid al medicului este necesar. Pericolul herniei inghinale constă în faptul că o ansă de intestin se lasă pe testicule şi cauzează hernia testiculară. In cazul în care o ansă de intestin este prinsă foarte strâns circulaţia sângelui scade sau încetează, peretele intestinal se necrozează, se sparge, iar conţinutul de bacterii poate cauza infecţia peritoneului.  Intervenţia chirurgicală este singura posibilitate terapeutică de a vindeca hernia. Intervenţia în general este simplă şi fără pericole.

Ce trebuie sa faca bolnavul in cazul herniei

In general, hernia se operează - deoarece părţile de intestin ieşite se pot rupe. O asemenea blocare a ansei intestinale poate fi deosebit de periculoasă. In toate cazurile, bolnavul trebuie să se adreseze medicului, deoarece fără tratament sau o intervenţie mai complicată hernia nu se vindecă. Culcatul pe spate scade intensitatea durerilor numai o perioadă scurtă de timp. După operaţie este important, ca în primele luni, bolnavul să se menajeze şi să evite efortul. Este foarte bine însă ca muşchii abdom inali să fie întăriţi cu ajutorul exerciţiilor fizice.

Aparitia herniei

       La bărbaţi, hernia inghinală apare când canalul inghinal nu se închide după naştere, în cursul dezvoltării fătului, testiculele se formează în abdomen, ulterior acestea coboară prin canalul inghinal şi scrot. După aceasta, de obicei, canalul se închide. Hernia inghinală poate să apară de la vârsta de nou născut, însă este mai des întâlnită în cazul bărbaţilor mai în vârstă. Odată cu vârsta, musculatura, respectiv muşchiul abdominal ce formează pereţii canalului inghinal, devine mai slabă. Efortul fizic - de exemplu ridicarea, deplasarea unor greutăţi mari - poate cauza adesea „lăsarea” canalului inghinal şi apariţia herniei (inghinale). în cazul persoanelor mai în vârstă aceasta poate fi cauzată şi de o slăbiciune a ţesutului conjunctiv. Constipaţia persistentă, care îngreunează deosebit de tare muşchii abdomenului, poate accelera apariţia herniei. Foarte rar, hernia poate să apară şi în cursul unui accident, în cazul ruperii unui ţesut al organismului. 

Ce este hernia

       Hernia reprezintă exteriorizarea ţesutului din interiorul abdomenului şi are loc când anumite părţi ale intestinului ies din abdomen printr-un orificiu numit hiatus. Această slăbiciune a ţesutului conjunctiv apare mai ales în zona inghinală şi ombilicală. Slăbiciunea ţesutului este adesea congenitală, însă poate fi cauzată şi de efort excesiv sau de slăbirea muşchilor şi ţesuturilor conjunctive prin îmbătrânire. Hernia ombilicală şi inci-zională (cauzată mai ales de vindecarea necorespunzătoa-re a unor incizii anterioare) reprezintă 20% din cazurile de hernie. în 80% dintre cazuri este vorba de hernie inghinală.